De mic am iubit dansul, iar scena a devenit o dependență, dar și un mod de a fi.
Din anul 1994 am început dansurile folclorice la Ansamblul Ardealul și la Grupul de obiceiuri tradiții Colindița, unde la vârsta de 11 ani am avut primele contacte cu scena, turnee, televiziunea și viața artistică.
„Colindiţa”(„Zestrea”)1996-ce înseamnă a fi instructor:Marinela şi C-tin Istici-filmări Tv.R.
Martisorul – Dansuri din Moldova – Turneu China 2009
Din 2003 activez ca și dansator în cadrul Ansamblului Folcloric Mărțișorul din Cluj Napoca, alături de care am participat la nenumărate spectacole și turnee în țară dar și in străinătate.
După emisiune, alături de soția mea Cristina, am dezvoltat in Cluj ceea ce numim azi momente artistice pentru evenimente private. Show-urile noastre au atras in scurt timp atenția, iar mulți miri ne-au contactat pentru a le face coregrafii personalizate pentru dansul mirilor.
Coregrafie Dansul Mirilor
Din 2009 până în prezent predau ore de dans pentru mirii, creând coregrafii spectaculoase și personalizate de nivel mediu, pentru un dans al mirilor natural și frumos.