Te-ai imbraca la nunta altcuiva intr-o rochie alba?

Am observat că la tot mai multe nunti apare o invitată sau două în rochie albă, uneori fiind confundate cu mireasa. Recunosc că de fiecare dată am rămas puțin contrariat și mi s-a părut un gest nepotrivit, dar m-am decis sa fac o cercetare în acest sens și sa vad dacă într-adevăr este un lucru greșit, având în vedere ca vedem în occident ca acest lucru devine o moda în rândul celebrităților.

Istoria rochiei albe de mireasa pe scurt.
Rochia alba de mireasa a apărut în Egiptul antic. Albul era folosit în Grecia ca simbol al bucuriei și în Roma ca tribut adus lui Hymenis, zeul căsătoriei și al fertilității.
În evul mediu în Europa nici nu se pune problema unei rochii albe pentru mirese, albul reprezentând culorile doliului. În general era folosit albastrul.

În tarile asiatice culoarea miresei este rosul, albul era și este de asemenea culoare de doliu.
În România costumul miresei este unul tradițional cu colorit specific zonei etnografice, însa cu deosebiri foarte clare fata de restul invitaților.
Rochia alba de mireasa se impune în Europa occidentala odată cu era Victoriana, aceasta moda ajungând în România în secolul XIX în înalta societate și devine regula generala în secolul XX.
Astăzi, când majoritatea invitatelor încerca sa iasă în evidenta, acesta tema este mult discutata. Stiliștii americani sunt de acord ca este „OK” sa te îmbraci ca invitată la o nuntă în alb, atâta timp cât nu poți fi confundată cu o mireasă.
Chiar dacă la noi rochia albă de mireasă nu este tradițională și acest concept este de puțin timp înrădăcinat, tot nu înțeleg de ce ți-ai dori sa fii îmbrăcată în alb , ivoriu sau crem la o nuntă……ai posibilitatea să alegi dintr-o imensă combinație de culori !?!?!? Poate că stilistic ești „cool” și foarte „trandy” dar atâta timp cât pe invitație nu e trecut un dress code care cere albul , personal mi se pare un gest tendențios, cu siguranță nu vei avea aprecierea nimănui, cu atât mai puțin a miresei (… poate chiar acesta să fie scopul ?).

Surse :
http://www.dcnews.ro/istoria-rochiei-albe-de-mireasa-in-cautarea-unui-fat-frumos-in-func-ie-de-statutul-social_463559.html
http://www.cosmopolitan.co.uk/beauty-hair/celebrity-hair-makeup/news/a35273/beyonce-bridesmaid-hair-flowers/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Rochie_de_mireasa
https://ro.wikipedia.org/wiki/Victoria_a_Regatului_Unit

